Jucătoarea belarusă de tenis Victoria Azarenka, fostă număr unu mondial, care a ratat întregul sezon 2017 din motive familiale, după naşterea fiului său, va primi un wild-card pentru turneul de la Indian Wells (SUA), la care vor fi prezente şi patru reprezentante ale României: Simona Halep, Irina-Camelia Begu, Sorana Cîrstea şi Mihaela Buzărnescu, au anunţat organizatorii.